VIDEO | Bugetul pe 2024 intră în coaliție, anunță Marcel Boloș. Deficitul și reformele din PNRR vor sta la baza construcției legii bugetului

Publicat: 27/10/2023, 16:56

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a declarat vineri că „există o perspectivă a primelor discuții” despre construcția bugetului pentru anul 2024.

Discuțiile se vor purta, în primul rând, în coaliția de guvernare, pentru că aceasta este cea care hotărăște când și în ce formă va ieși proiectul de buget.

Coaliția de guvernare este cea care decide rostul nostru, al Ministerului de Finanțe, să avem varianta de proiect de buget elaborat și derulat conform tehnicilor bugetare pe care le parcurgem.

Conform ministrului Boloș, sunt două „realități” care vor sta la baza noului buget, „că vrem, că nu vrem” și acestea țin de reformele cuprinse în PNRR. Prima este reforma pensiilor generale și a doua este cea a salarizării unice.

Dar, nu numai atât. Și „realitatea cu care ne vom confrunta la sfârșitul anului, în privința deficitului bugetar” va fi un element important de care ministrul va ține cont.

Și în ceea ce privește momentul în care va fi trimisă legea bugetului de stat Parlamentului există două realități. Ministrul își dorește ca bugetul să fie votat anul acesta, întrucât la anul sunt alegeri și „fiecare va dori să-și lase amprenta”.

De săptămâna viitoare, vor începe cred, sper, în coaliție, pentru că, din punctul meu de vedere, proiectul de lege privind bugetul de stat ar trebui să fie trimis la Parlament în cursul acestui an pentru că sunt două realități. O realitate este cea legată de ajustarea programului de convergență (…) cu ținta de deficit bugetar ajustată și a doua realitate este cea a anului electoral 2024, care nu cred că ar fi foarte indicat să discutăm despre aprobarea bugetului în condițiile în care fiecare va dori să-și lase amprenta asupra bugetului și asupra alocărilor de fonduri, pentru cheltuielile publice.

În contextul discuțiilor despre deficit, ministrul Boloș și-a exprimat dorința ca modelul de finanțe al României să fie „unul sănătos, în care investițiile să fie motorul creșterii economice și nu consumul alimentat din datoria publică”.

Reamintim că legea bugetului de stat și legea bugetului de asigurări sociale pentru anul 2023 au trecut prin Parlament, în mai puțin de o săptămână de la aprobarea de către Guvern, cu vot pe 15 decembrie 2022.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Guvernul a decis. Lista alimentelor plafonate va fi mărită de la 14 la 21 de produse. Ce alimente se vor adăuga pe lista produselor plafonate?

TAIFUNUL ”Clotilde Armand” | Fost ministru al Economiei, despre toaletarea copacilor din Sectorul 1: ”Efectul devastator al unui management bezmetic”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...